Președintele Traian Băsescu a declarat joi seară, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că demisia lui Dan Voiculescu pentru a doua oară din Senat este ”hidoasă”.
”Hidos, hidos! Să și minți, să spui pentru a doua oară că ai demisionat ca să nu se facă uz de imunitate. Oricum nu se făcea. Nu avea nicio legătură. El pur și simplu a vrut să scape din nou de dosarul de la ICCJ. Nu are pic de respect pentru instituțiile statului”, a comentat șeful statului.
Întrebat de constantul atac din partea lui Dan Voiculescu la adresa sa, președintele Băsescu a spus că el este cel care nu s-a arătat flexibil și că astfel și-a atras astfel de critici.
”Dacă eu aș fi fost un politician flexibil, de când sunt președinte, vă asigur că și pentru televiziunea lui Voiculescu și pentru cele ale lui Vântu aș fi fost un președinte care meritam măcar să nu mi se distrugă mesajele de îndată ce le dau. Și nu să fie tocate în fiecare seară. Dar eu nu am făcut compromisuri cu presa. Pot să discut civilizat, pot să vorbesc cu un patron de trust, dacă vrea să ne vedem. Cu certitudinea voi găsi timp să mă întâlnesc, dar să nu-mi ceară ceva legat de justiție, să nu-mi ceară o intervenție”, a continuat președintele.