Traian Băsescu: Guvernul Ponta dezinformează public. Președintele este singura persoană care reprezintă statul român
Președintele Traian Băsescu a răspuns, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, acuzațiilor aduse marți de premeirul Victor Ponta, potrivit cărora președinția ar fi deținut până acum monopolul asupra reprezentării externe.
“De la instalarea Guvernului Ponta am avut exact acelaşi comportament în relaţia cu instituţiile statului pe care l-am avut şi cu celelalte guverne” a precizat şeful statului.
“Mi se pare nedreaptă afirmaţia premerului Victor Ponta când eu ştiu mecanismele inclusiv din timpul guvernării sale” a mai spus Traian Băsescu. ”Nu este în regula să spui pe de-o parte ”
În acest context, președintele a reluat explicarea atribuţiilor mai multor instituţii componente ale Uniunii Europene, pentru a face diferenţa între Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene.
“Uniunea Europeană nu este o uniune de guverne. Este o uniune de state. Există o singură persoană care reprezintă statul, iar aceea este preşedintele” a spus Băsescu.
Traian Băsescu a subliat din nou motivele potrivit cărora Consiliul European nu are putere legislativă.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf