Traian Băsescu: Gazoductul Iași-Ungheni, finalizat la sfârșitul lui 2014
Președintele Traian Băsescu a declarat joi, în cadrul unei emisiuni Radio România Actualități, că gazoductul Iași –Ungheni, de interconectare între România și Republica Moldova va fi finalizat în 2014.
„Un politician, n-are importanţă dacă e român sau moldovean, a acreditat termenul de finalizare a interconectării pe gaze sfârşitul anului 2012. Cred că este nerealist termenul. Cred că va fi undeva în 2014, către sfârşitul anului”, a spus Băsescu.
Președintele a ținut să precizeze că, în prezent, ca şi în privinţa conectării sistemelor energetice, pe liniile de 400 kW Fălciu-Goleşti şi Suceava-Bălţi, sunt în derulare studiile de fezabilitate în funcţie de care se vor şti costurile acestor lucrări.
Declarațiile vin în compeltarea celor din cadrul ședinței de la Palatul Cotroceni, în care Băsescu a promis omologului său moldovean, Nicolae Timofti, aflat în prima vizită în România, că va depune eforturi pentrui accelerarea dezvoltării proiectelor de interconectare a sistemelor energetice, de transport şi comunicaţii ale celor două ţări.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a ajuns joi în România și a fost primit de președintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.