Traian Băsescu: Europa i-a rejectat ca parteneri pe Ponta și pe Antonescu. Dacă rămân în funcții după 29 iulie, vom avea o Românie izolată
Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, că Europa i-a rejectat ca parteneri pe Victor Ponta și pe Crin Antonescu, precizând că dacă aceștia vor rămâne în funcții și după referendumul din 29 iulie, vom avea o țară izolată.
„În momentul de față, datorită evoluțiilor și pozitiilor europene și ale pozițiilor statelor din NATO, referendumul nu mai este despre Traian Băsescu, este despre România capabilă să mențină criteriile democratice sau despre România izolată. Eu nu cer ca toţi românii să înţeleagă, dar Europa i-a rejectat ca parteneri pe Ponta şi pe Antonescu. O rămânere a lor înseamnă o Românie izolată, o Românie care a dat mesaje naţionaliste inacceptabile în UE”, a declarat președintele suspendat la Realitatea TV.
Traian Băsescu a mai spus că, în zece zile, USL a făcut țăndări reputația România.
„Vă aduceți aminte, erau strigatele „ne încurcă președintele să guvernăm”. Nu le-am făcut nicio observație, nici publică, nici pe dedesubt. Au rămas fără președintele care îi încurca, pe data de 6 iulie seara. În zece zile au facut țăndari reputația României, asta fără președintele care îi încurca, dar care avea o reputație în interiorul UE. Cum se vor descurca cu reputația și cu credibilitatea României, rămâne de văzut”, a mai spus Băsescu.