Traian Băsescu efectuează o vizită de lucru în Qatar

Publicat: 22 11. 2011, 11:57
Foto: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu, efectează marţi, o vizită de lucru în Qatar, la invitaţia Şeicului Hamad Bin Khalifa Al Thani, Emirul Statului Qatar, informează Departamentul de Comunicare Publică de la președinție.

„Preşedintele României, Traian Băsescu, va efectua marţi, 22 noiembrie a.c., o vizită de lucru în Qatar, la invitaţia Alteţei Sale Şeicul Hamad Bin Khalifa Al Thani, Emirul Statului Qatar”, se arată în comunicat.

Emirul statului Qatar a făcut în martie 2008 o vizită de stat în România, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Cu ocazia acelei vizitei, a fost semnat un protocol privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi unul privind cooperarea economică, comercială şi tehnică. Iar în aprilie acest an, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a făcut o vizită în Qatar în cadrul unui turneu care a cuprins şi Arabia Saudită

Tot luni, Traian Băsescu se întâlnește cu Mugur Isărescu la Palatul Cotroceni.