Traian Băsescu: După Chicago, avem un altfel de NATO. Capabilitățile antirachetă din România, operaționale din 2015
Președintele Traian Băsescu a declarat marți, pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea din Statele Unite, că „după Summitul de la Chicago, avem un altfel de NATO”, care de acum înainte își va asuma nu numai responsabilități militare, dar și politice.
„În concluzie, după Chicago avem un altfel de NATO, un NATO care își asumă responsabilități nu numai militare, dar și politice și tendința acestei organizații este să devină o organizație globală, extrem de influentă și accentuez: este în opinia mea un summit care conturează profilul politic, nu numai cel militar al Alianței. Sistemul antirachetă americano-român nu este un proiect integrat în NATO. Capabilităţile antirachetă instalate pe teritoriul României vor deveni operaţionale începând din 2015. După această dată, SUA şi România vor discuta integrarea acestui sistem în sistemul general al NATO”, a spus președintele.
Șeful statului a precizat că problema Afganistanului nu a fost „miezul Summitului”.
„Problema Afganistan nu a fost miezul Summitului, ci au fost alte zone ale deciziilor luate în arc. Dar Afganistan ne interesează pentru că participăm cu un număr mare de militari și avem un rol important. Concluziile au fost extrem de precise: Alianța mai desfășoară acțiuni militare până la 31.12.2014, începând ca de la 1 ianuarie 2015 misiunea Alianței să se redefinească, devenind o misiune de asistență tehnică și de suport logistic și financiar pentru adiminstrația afgană și forțele de securitate”, a mai spus președintele.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf
Traian Băsescu a a precizat că 13 state, printre care si România, au aderat la programul AEGIS, , care înseamnă o structură militară de 5 avioane fără pilot, care vor fi la dispoziție pentru culegere de informații terestre.
„Un alt element extrem de important a fost generat de adoptarea de Consiliu a conceptului smart-defence. Asta înseamnă că aliații își pun la un loc facilitățile pentru a economisi resurse, de exemplu pregătirea piloților pentru avioanele de luptă”, a mai spus președintele.
Băsescu a mai spus că mandatul stabilit în urmă cu un an de CSAT este reflectat în Declaraţia summit-ului NATO. Şeful statului a menţionat mai multe articole din document care reflectă obiective de politică externă şi de securitate ale României.
„UE a pierdut competiţia pentru a fi mai relevantă decât SUA în interiorul NATO şi pe probleme de securitate. Faptul că la acest Summit se stabileşte parteneriatul strategic între NATO şi UE este confirmarea faptului că România a avut o viziune corectă de mulţi ani…Ce înseamnă declararea capacității interimare a sistemului antirachetă al NATO: Înseamnă că acum SUA și-au asumat cu trei ani mai devreme responsabilitatea de a proteja sud-estul Europei de eventuale atacuri cu rachete”, a mai spus Băsescu.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf