Traian Băsescu: Dreapta trebuie să aibă un singur candidat la alegerile prezidențiale (VIDEO)
Președintele Traian Băsescu a afirmat, joi, în cadrul emisiunii ”Evenimentul Zilei” de pe B1 TV, că după europarlamentare, dreapta trebui să aleagă un singur candidat pentru alegerile prezidențiale.
”Este clar că dreapta după europarlamentare trebuie să ia decizia de a avea un singur candidat la prezidențiale. Este o glumă soluția lasă, mergem fiecare și în turul doi susținem dreapta. Electoratul nu se va muta peste noapte, în afara celui profund anti-PSD”, a declarat șeful statului.
”Dacă Blaga nu va realiza 20% la alegeri va fi în stare să caute orice soluție pentru a se spăla de eșec. Eu sper să se trezească, și la mine vin politicieni, pe unii nu îi primesc. Dacă voi discuta serios, voi discuta cu președinții acestor partide, dacă vor o discuție. Mi-aș dori foarte mult ca ei să stabilească niște criterii, în iulie, și să spună care e candidatul dreptei”, a arătat el.
”Trebuie creat acest mediu politic în Romania, stânga-dreapta. Fiecare crede că are candidatul care poate ajunge în turul doi, dupa europarlamentare se vor dumiri. Procentele vor reflecta capacitatea partidului de a aduce voturi, prezidențialele sunt similare unui vot de listă”, a mai spus Băsescu.