Traian Băsescu, despre numirea lui Cazanciuc la conducerea PSD Prahova: Ponta a vrut să pună un capac acolo

Publicat: 11 02. 2014, 22:15

Președintele Traian Băsescu a afirmat, marți seară, în cadrul emisiunii ”Sub semnul întrebării” de pe B1 TV, că numirea ministrului Cazanciuc la conducerea filialei PSD Prahova nu a fost pur întâmplătoare.

”Ponta a vrut să pună un capac acolo și l-a trimis pe verișorul lui să pună capacul sperând că procurorii vor fi mai timizi dacă ministrul Justiției este acolo”, a afirmat șeful statului.

”Mai este un element- comuna Râfov din județul Prahova. Dacă primarul de acolo este rudă cu domnul Cazanciuc, este rudă și cu Ponta”, a mai spus Băsescu.

”Ponta vrea sa puna capac anchetelor. Si-au numit verii, verisoarele in fruntea unor institutii importante, chiar daca ei nu au nicio treaba”, a subliniat președintele.

Băsescu: Numirea lui Cazanciuc la conducerea PSD Prahova nu a fost pur întâmplătoare