Traian Băsescu, despre noul Guvern: Avem o problemă de constituţionalitate. Corect ar fi ca Ponta să-şi depună mandatul (VIDEO)

Traian Băsescu, despre noul Guvern: Avem o problemă de constituţionalitate. Corect ar fi ca Ponta să-şi depună mandatul (VIDEO)
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, în cadrul emisiunii ”Actualitatea Românească”, realizată de Sorina Matei şi difuzată de B1 TV, că există o problemă de constituționalitate în privinţa noului guvern, care va afecta funcția de premier a lui Victor Ponta. Şeful statului susţine că nu vrea să creeze un precedent neconstituţional şi că, în opinia sa, corect ar fi ca Victor Ponta să-şi depună mandatul.

”În programul de guvernare se vorbește de USL pentru perioada 2013 – 2016. Sunt 13 locuri în care este menționat USL-ul ca fiind forța politică ce își adumă susținerea Guvernului. Dar nu mai avem USL, avem un partid care intră în Guvern, UDMR”, a spus Traian Băsescu.

Acesta precizează că prin ruperea USL, Victor Ponta nu mai este susținut de un partid sau o alianță cu peste 50%.

”A fost o mare dezbatere, dacă USL este partid sau o alianță. Atunci, ei au refuzat să vină ca partide, au venit toți trei, Victor Ponta, Constantin și Victor Ponta. Celelalte partide nu au fost chemate la consultări pentru că este un articol constituțional care spune că atunci când un partid câștigă cu peste 50%, este obligatorie desemnarea premierului de la acel partid. Ei au spus că sunt un singur partid și Victor Ponta – candidatul, cu peste 50%. Acum, partea care le asigură 50% și asigură un automatism din desemnarea lui Victor Ponta ca premier a căzut”, a explicat președintele.

Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că obiectivul său nu este „să şicaneze”, ci să instaleze un guvern constituţional.

„Nu mă interesează să fac un joc politic din asta, mă interesează să nu creez un precedent neconstituţional. Nu discutăm de o remaniere – primul ministru vrea să schimbe trei miniştri – ci discutăm de o spargere a structurii politice care a luat peste 50% în alegeri. (…) Mi s-ar părea normal ca într-o asemenea situaţie, premierul să depună mandatul şi să spună: domnule preşedinte, trebuie să alcătuim un nou Guvern”, a spus şeful statului.

„Eu în câteva luni îmi termin mandatul. Nu vreau, după ce că este cel mai corupt Guvern de după Revoluţie, să îl menţin la putere împotriva Constituţiei”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu..

Băsescu: Corect ar fi ca premierul Ponta să își depună mandatul

Urmăriți B1TV.ro și pe
`