Traian Băsescu, despre întâlnirea cu Viktor Orban: Este o întâlnire cu caracter privat (VIDEO)

Publicat: 03 10. 2014, 16:39
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu a anunțat, vineri, că întâlnirea pe care o va avea cu premierul Ungariei, Viktor Orban are caracter privat, nefiind o întâlnire oficială.

”În ceea ce privește întâlnirea cu premierul Ungariei, nu este o întâlnire oficială, e o întâlnire cu caracter privat”, a afirmat șeful statului.

”L-am invitat și la București să discutăm evoluții legate de relația româno-maghiară, de modul cum unii politiceni maghiari abordează probleme care țin de Constituția României și în general chiar riscuri cu privire la buna relație româno-maghiară. Nu va fi niciun comunicat după această întâlnire”, a explicat Băsescu.

Președintele se va întâlni, vineri seară, la ora 18:00, cu Viktor Orban.

Traian Băsescu, despre întâlnirea cu Viktor Orban