Traian Băsescu, despre declarația Victoriei Nuland: Remarca sa include și România. Corupția este o amenințare la adresa securității (VIDEO)

Publicat: 03 10. 2014, 17:02
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu a vorbit, vineri, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, despre declarația Victoriei Nuland care a acuzat liderii politici din lume că protejează parlamentarii corupți.

”Observ o abordare extrem de necinstită și care ne face rău, a oamenilor politici de la Victor Ponta, la parlamentari obișnuiți sau la purtători de cuvânt ai PSD. Remarca doamnei Nuland include și România, nu numai România, dar include și România. Pentru mine nu este o nouătate, v-aș aduce maminte că din 2006 corupția a fost tratată ca o amenințare la adresa siguranței naționale, prin hotărâre constituțională. Corupția este o amenințare la adresa securității naționale. Un caz cum este Microfost este o probă până la ce nivel ajunge corupția și cum se distribuie resursele obținute din corupție”, a afirmat șeful statului.

”Ce mă îngrijorează este respingerea de către clasa politică a semnalului extern care acum nu mai vine de la președintele României. Poate vă convingeți că este o realitate și toate instituțiile statului trebuie sprijinite. Prima cauză pentru care Ucraina a ajuns în situația în care a ajuns este corupția. Pentru cei care nu se regăsesc în declarația doamnei Nuland, care e mult mai complexă decât o atenționare, le-aș aduce aminte că doamna Nuland vorbește de parlamente care împiedică justiția, parcă nu România ar avea vreo cinci parlamentari ale căror anchete s-au blocat: Vosganian, Paul Dobre și alți ministri parlamentari care stau pitiți în spatele voturilor parlamentarilor. Cine ar trebui să îi spună lui Ponta că sunt parlamentari care stau pitiți prin parlament cu toate că au fost declarați incompatibili? Lucrurile acestea se văd”, a explicat Băsescu.

”Vă pot spune un element extrem de rău primit de toate cancelariile: rectificarea bugetară care a fost semnalul discreditării tuturor mesajelor noastre că avem nevoie de NATO pe tetiroiul țării pentru a crește nivelul siguranței. Multe cancelarii s-au întrebat cât de serioși suntem at când vorbim că avem nevoie de aliații noștri pentru a consolida flancul estic. Luați aceste mesaje foarte în serios pentru că nimeni nu o să riște viața militarilor lui atunci când tu ca stat care reclami nevoia de sprijin arunci banii în campanie, sacrifici investiții, securitate națională pentru voturi”, a continuat președintele.

”Mesajul primit este extrem de clar: nu vă băgați sub plapuma art cinci să credeți că pe de o parte ne puteți chema să vă apărăm iar pe de altă parte vă șubrejiți țara. Cred că trebuie să se revină la o abordare serioasă și mai puțin electorală. Suntem într-o regiune în care avem o criză de securitate cu vecini imprevizibili”, a subliniat Traian Băsescu.

Subsecretarul American de stat pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, i-a criticat dur de liderii politici din Europa Centrală, pe care îi acuză că oprimă presa, protejează parlamentarii corupţi sau vorbesc despre democrație neliberală. Afirmaţiile oficialului american vin în contextul în ţara noastră  a ieșit la iveală unul dintre cele mai mari dosare de corupţie din istoria ţării. Este vorba despre dosarul Microsoft, în care politicieni şi multinaţionale şi-au dat mâna pentru a frauda statul cu sute de milioane de euro. (Detalii AICI)


Traian Băsescu, despre declarația Victoriei Nuland