Traian Băsescu: „Dacă oamenii votează "NU" la referendum, statul rămâne în normalitate”
Preşedintele suspentat Traian Băsescu a declarat joi la RRA că România este momentan izolată politic „deoarece în momentul de faţă nu mai discută nimeni nici cu Victor Ponta, nici cu Crin Antonescu, până nu îndeplinesc cele 11 cerinţe ale Uniunii Europene, care vizează funcţionarea statului de drept”.
„Am văzut abordări anti-europene și la Crin Atnonescu și la Victor Ponta, am văzut cum i-au certat pe politicienii europeni. Foarte bine, nu e rău să fii țâfnos, dar trebuie să ai și dreptate. Atunci când nu mai îndeplinești criteriile politice, riști să nu mai circuli liber prin Europa. Ponta și Antonescu vor circula liber prin Europa, pentru că ei au pașaport diplomatic. Dacă vor continua așa cu democrația, să știți că europenii nu au nicio ezitare. Oamenii aceştia trebuie să fie responsabili. Au dat cu piciorul la 8 ani de muncă migăloasă”, a spus Traian Băsescu.
Preşedintele suspendat a afirmat că la referendum mizează pe voturile românilor şi pe dorinţa lor de a rămâne în UE.
„Dacă oamenii votează „NU” la referendum, statul rămâne în normalitate. Am sentimentul că sunt un președinte adus la judecata poporului și e poate singura judecată valabilă pentru un șef de stat. Am însă conștiința împăcată că am facut pentru țara mea tot ce trebuia sa fac. Eu am încredere în judecata românilor”, a mai spus Traian Băsescu.