Traian Băsescu, critici dure în cazul românului răpit în Burkina Faso: În capul mesei trebuie să fie ori preşedintele, ori premierul. Mare ghinion că ambii sunt în vacanță

Traian Băsescu, critici dure în cazul românului răpit în Burkina Faso: În capul mesei trebuie să fie ori preşedintele, ori premierul. Mare ghinion că ambii sunt în vacanță
Foto: presidency.ro

Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe pagina personală de Facebook despre cazul românului răpit, Iulian Gherguț, de o grupare radicală în Burkina Faso, spunând că orice stat democratic ar trebui să trateze acest eveniment ca o agresiune teroristă și să pună în mișcare toate resursele  instituţiilor de securitate naţională pentru recuperarea cetăţeanului răpit.

Cu toate acestea fostul președinte spune ca resursele diplomatice nu sunt suficiente și că e nevoie ca președintele sau primul ministru să se afle „în capul mesei și să-și asume activitaţile în afara teritoriului naţional”.

„În capul mesei, unde se fac analizele de două ori pe zi, trebuie să se afle ori preşedintele, ori primul ministru, adică cineva care să-şi asume activitaţile în afara teritoriului naţional cu atît mai mult cu cît, în Africa de Vest, cu siguranţă găsim resurse de cunoaştere”, a scris Băsescu pe site-ul de socializare.

„Marele ghinion al lui Iulian Gherguţ este că ambii decidenţi sunt în vacanţă”, concluzionează fostul președinte.

Iulian Gherguț a fost răpit pe 4 aprilie de un grup de terorişti din Mali. Incidentul a avut loc la mina de mangan Tambao, situată în nord-estul statului Burkina Faso. (Detalii AICI)

Președintele României, Klaus Iohannis,și-a petrecut Paştele catolic departe de ţară, la părinții săi în Germania. Acum președintele se află împreună cu soţia sa în excursie de o săptămână într-o destinaţie exotică, insula Madeira din Portugalia. (Detalii AICI)

Premierul Victor Ponta se află și el în concediu până pe 13 aprilie, atribuţiile de coordonare ale Guvernului fiind delegate către vicepremierul Gabriel Oprea (Detalii AICI)


 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)