Traian Băsescu: Cred că voi rămâne activ în viaţa politică. Am ajuns la concluzia că nu pot fi pensionar (VIDEO)

Traian Băsescu: Cred că voi rămâne activ în viaţa politică. Am ajuns la concluzia că nu pot fi pensionar (VIDEO)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, după terminarea mandatului de la Cotroceni, se gândeşte să rămână în viața politică, precizând că a ajuns la concluzia că nu poate fi pensionar. Şeful statului a făcut aceste declaraţii în Viena, unde se afla pentru lucrările Forumului Global al Alianţei Civilizaţiilor organizat de ONU.

„Recunosc că la un moment dat am spus că, după ce îmi termin mandatul, nu mă mai interesează, vreau să fiu un om liber, nu mai vreau să aud de politică, de nimic. Cred că a fost ca atunci când am spus că demisionez în cinci minute. Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba și nu îmi găseam locul. M-am gândit ce aș face dacă chiar nu aș mai avea nimic de făcut. Cred că o să rămân în viața politică, nu știu cum, variante am mai multe, dar o să rămân”a declarat Traian Băsescu.

„Ce este sigur este că, după ce predau cheile de la Cotroceni, de la seifuri – cele cu documente, nu cu altceva – cred că îmi iau soția și aș merge puțin așa, vreo 2-3 săptămâni, să știu că nu sună nimeni. Știți că în Constituție președintele nu are prevăzut concediu. Trebuie să stai cu toate sistemele de comunicații în alertă și cu sistemele de securitate pe lângă tine și cu posibilitatea să semnezi oricând un decret, o hârtie, să aprobi un document. Mi-aș dori deci trei săptămâni fără obligații față de stat și vedem apoi ce facem, dar am ajuns oricum la concluzia că nu pot fi pensionar„, a adăugat preşedintele.

Preşedintele Traian Băsescu participă, miercuri, la Viena,  la lucrările Forumului Global al Alianţei Civilizaţiilor organizat de ONU. Totodată, șeful statului are programate întâlniri cu români din Austria şi cu oameni de afaceri austrieci.

Traian Băsescu: Cred că rămân activ  în viața politică. Nu pot să fiu pensionar

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`