Traian Băsescu, către susținătoarele PMP: Dacă aș putea, azi aș dubla indemnizația pentru concediul de maternitate (VIDEO)

Publicat: 08 03. 2015, 17:56
Foto: B1 TV

Fostul președinte Traian Băsescu s-a întâlnit duminică după-amiază cu câteva zeci de doamne invitate la sediul PMP cu ocazia Zilei de 8 Martie.

El s-a adresat acestora spunându-le de când este bunic, a văzut ce greu se cresc copiii și dacă ar mai putea, ar dubla indemnizația pentru concediile de maternitate.

„Acum, de când sunt bunic, am văzut și eu cum se cresc copiii. Cât au crescut ale mele, când au început să meargă în picioruțe, să tragă de peste tot, eu eram plecat pe mare și mi se părea mie că nu-i mare lucru să stai cu două fete. E, acum vă pot spune că dacă aș putea azi, aș dubla indemnizația pentru mame în concediul de maternitate. Seara parcă ai ieșit din mină, așa te duci la culcare. Alergând după astea mici parcă ai intrat în șut, acolo în mină. E greu să crești copii. E greu, dar frumos, și pentru mine este extraordinar, pentru că eu nu am știut cum au crescut fetele mele, dar acum văd. E și greu, dar și extraordinar de frumos să vezi așa cum evoluează, de la săptămână la săptămână, cum înțelege care-i nasul, care-i obrazul, care-i burtica, să ceară apă, să vrea să mănânce, e nemaipomenit, e fascinant”, a afirmat Băsescu.

Totodată, le-a spus susținătoarelor PMP că va fi partenerul acestei formațiuni până la alegerile din 2016.

„Mă bucur că v-ați strâns de 8 Martie la partid, știu că au fost multe acțiuni în țară, dar sunteți multe și aici, ceea ce înseamnă că dacă sunt femei în PMP, avem premize să facem un partid solid, nu jucărie, și mai ales cu oameni loiali. Vă mulțumesc mult pentru încrederea pe care o aveți că putem construi un partid nou și vă asigur că voi fi partenerul acestui partid până la alegerile din 2016, când trebuie să aveți un cuvânt greu de spus în alegeri”, le-a spus Băsescu doamnelor adunate la sediul central al PMP.

 

Băsescu: Azi aș dubla indemnizația pentru concediul de maternitate