Traian Băsescu: Categoric o voi susține pe Elena Udrea la prezidențiale pentru că este candidatul PMP
Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri seara, în emisiunea „Bună seara, România”, de pe B1 TV, că va susține candidatul la Președinție al PMP, respectiv Elena Udrea, după retragerea lui Cristian Diaconescu.
„Eu am fost un susținător fără rezerve al PMP. Categoric susțin candidatul la funcția de președinte al acestui partid. A fost Cristian Diaconescu, l-am susținut atât cât a avut nevoie, până când a anunțat că este un candidat independent. În acel moment, susținerea mea pentru el nu mai poate continua. Eu am inspirat crearea acestui partid. Acum este Elena Udrea, categoric o voi susține pentru că este candidatul PM”, a afirmat președintele.
Băsescu a apreciat retragerea lui Cristian Diaconescu din PMP ca fiind o problemă de conștiință, făcând referire la faptul că acesta a votat pentru suspendarea sa, în 2007.
„Avea toate datele unui om care dacă se așează pe scaunul de la Cotroceni poate să ducă lucrurile înainte. A fost o opțiune îmn interiorul partidului. Cred că a avut o probl de conștiință. Al a avut o discuție despre care eu nu am știut, în CEX. El a spus că nu a fost la votul 322, că era într-o deplasare. Probabil așa și-a amintit. Numai că pe site-ul Camerei Deputaților sunt documentele și cu semnătura lui pentru suspendare și tabelul oficial de prezență. Cred că era esențial să se ducă la CEX să spună de ce a zis că a fost în deplasare”, a mai spus șeful statului.