Traian Băsescu: Avem un ministru în funcţie condamnat, ceea ce dovedește că justiţia nu mai are frică de politicieni

Traian Băsescu: Avem un ministru în funcţie condamnat, ceea ce dovedește că justiţia nu mai are frică de politicieni
Foto: romanialibera.ro

Justiţia nu mai are frică de politicieni şi a început să funcţioneze corect de câţiva ani, a afirmat președintele Traian Băsescu, aflat în vizită la Chișinău, făcând referire că în România a fost condamnat un „ministru în funcție”, precum și un fost prim-ministru.

„Sunt foarte mulţi politicieni care nu îşi dau seama ce înseamnă independenţa şi corectitudinea justiţiei. Şi în România nu suntem sfinţi din punctul ăsta de vedere. Încă există tendinţe de a controla tronsoane din justiţie sau oameni din justiţie. Dar, perioada în care justiţia era sub control politic în România a trecut, sper să nu se mai întoarcă niciodată”, a spus Traian Băsescu, citat de Mediafax.

Șeful statului a argumentat că aceste condamnări ale unor politicieni de vârf arată şi populaţiei că se respectă principiul constituţional referitor la egalitatea în faţa legii.

„Avem un ministru în funcţie condamnat zilele trecute. Deci, justiţia nu mai are frică de politicieni, ceea ce este foarte bine şi arată populaţiei că ceea ce scrie în Constituţie nu este vorbă goală, adică nimeni nu este mai presus de lege”, a mai spus Traian Băsescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`