Liderul PMP, Traian Băsescu, a declarat marţi este de părere că președintele Klaus Iohannis va avea rețineri să îl nominalizeze ca premier după alegeri, dar că „nu va avea de ales”.
Băsescu consideră că PSD va obține un scor de 35-38% la parlamentare, astfel că premierul va fi desemnat în urma unor negocieri.
''Dacă nu este un partid sau o alianţă cu peste 50%, preşedintele are marjă de joc, poate încerca şi cu un partid care n-a luat cel mai mare număr de mandate, dar care poate strânge o coaliţie în jurul lui ca să treacă Guvernul prin Parlament'', a declarat Băsescu pentru Gândul.info.
''Având în vedere că eu l-am refuzat când a vrut să se facă premier, cred că va avea reţineri (să mă nominalizeze premier – n.r.), dar dacă vrea să aibă un guvern bun, bine condus, n-o să aibă soluţie. Şi bine condus şi energic. (…) Eu în primul rând sunt un om de administraţie. (…) PNL are unul mai bun ca mine?'', ", a subliniat Băsescu.