Traian Băsescu: Atacul lui Ponta la Macovei nu e justificat, ea nu e un om care să poată fi condus
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că afirmațiile premierului Ponta la adresa Monicăi Macovei sunt nejustificate şi jenante, precizând că poate garanta că aceasta este un om care nu poate fi condus de nimeni.
Băsescu a spus că primul afectat de declaraţiile premierului este însuşi premierul Victor Ponta.
„Monica Macovei are o imagine excepţională. Vă garantez că Monica Macovei nu este un om care să poate fi condus de nimeni, cu atât mai puţin pe bani”, a spus Băsescu.
În opinia sa, atacul lui Ponta este nejustificat și chiar jenant.
„În România e veselie mare când lumea e distrată cu declaraţiile domnului prim-ministru. Să vedem cum stăm cu tragerea de fonduri, cu TVA la alimente, cu Oltchim”, a spus Băsescu.
Premierul Victor Ponta a răspuns, luni, atacurilor lui Laszlo Tokes, el acuzându-l pe acesta de limbaj horthyst şi de faptul că, împreună cu Monica Macovei, reprezintă de 20 de ani interese antiromâneşti.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf