Președintele suspendat Traian Băsescu a delcarat, marți, la sediul de campanie că arma Uniunii Social Liberale este minciuna și nationalismul, acesta fiind cel mai mare păcat al lor împotriva intereselor românilor
„Minicuna a fost o armă cu care au ajuns să dețină puterea. I-au păcălit pe români ca au soluții, știu ce au de făcut, respectă legea. În ultime 10 zile au reușit să devină puterea care a făcut cele mai mari încălcări. Au reușit să coboare standardul de credibilitate al României sub ce e permis, au reușit să dea cu piciorul la tot ce au făcut românii pentru integrare, proces care a făcut din România un stat credibil,” a spus el.
Singura miză a USL e puterea absolută și au adus România la credibilitatea din perioada mineriadelor, a mai afirmat Băsescu, considerând și că reprezentanții USL încearcă să arunce vina pe el, Monica Macovei și Cristian Preda, în condițiile în care, spune Băsescu, nu aceștia trei i-au pus pe cei de la USL să treacă la dezmembrarea statului și nerespectarea Constituției.
„Cum poți să vezi România altfel când în trei zile e decapitată conducerea statului român și e modificată Constituția prin Ordonanță de Urgență?” s-a întrebat președintele suspendat.
El a mai spus și că premierul și președintele interimar nu înțeleg că Uniunea Europeană e o poveste de democrație și valori democratice, unde naționalismul nu e tolerat.
„Dacă mai continuăm așa, ne vom izola în UE, și vor suferi românii, care au nevoie de investiții străine, de investiții în infrastructură, de investiții în mediu. Deprecierea leului este semnalul că ce fac acești oameni e împotriva țării. Sunt deja zeci de investitori care au renunțat să mai facă investiții în România. Mulți investitori pleacă, deci sunt locuri de muncă mai puține pentru români,” a mai spus Traian Băsescu.
El le-a cerut celor care conduc azi țara să nu mai încalce regulile de conviețuire democratică în interiorul UE, adăugând că românii vor simți cât de curând efectele conducerii lui Victor Ponta și Crin Antonescu.
„Eu îi cer președintelui și premierului să își asume responsabilitate pentru răul făcut României. E datoria lor de oameni politici, așa cum eu mi-am asumat ce am făcut pentru România, chit că a fost plăcut sau neplăcut. Le-am asumat, știind că avem obligația să nu îi mințim pe români,” a mai spus președintele suspendat.
Băsescu a făcut referire și la ceea ce a numit „aparatele de propagandă ale USL, Antenele și România TV,” spunând că USL „nu va păcăli românii prin intermediul lor.”