Traian Băsescu, despre localele din 2020: ”PMP nu are alt drum decât cel al alianţelor cu PNL și USR”

Traian Băsescu, despre localele din 2020: ”PMP nu are alt drum decât cel al alianţelor cu PNL și USR”
Foto: facebook.com/PresedinteleTraianBasescu

Fostul președinte Traian Băsescu le-a transmis vineri membrilor Colegiului Național al PMP că, în perpectiva alegerilor locale de anul viitor, partidul „nu are alt drum decât cel al alianţelor” cu PNL şi USR, informează Agerpres.

Europarlamentarul PMP consideră că Executivul liberal nu va emite ordonanţa de urgenţă” pentru alegerea primarilor în două tururi, ceea ce impune necesitatea unor alianțe.

„Până la alegeri toţi spunem poveşti, dar asta cu numărul de voturi băgate în urnă e cea mai precisă măsurătoare a progresului. Altfel, suntem la al patrulea rând de alegeri la care trecem pragul, şi a venit momentul să ne mişcăm mai sus de prag. Vin alegerile locale, aici nu veţi avea alt drum decât cel al alianţelor. Pentru că dacă nu se modifică legea alegerilor locale, ar însemna să lăsăm administraţiile locale în continuare în mâna PSD-ului, şi atunci ceea ce s-ar face în turul doi (…) trebuie să faceţi înainte de turul întâi. Şi eu vă recomand ca toţi să vă deschideţi organizaţiile locale către alianţe cu liberalii şi cu USR-ul, n-aş vrea să aud de alt tip de alianţe şi v-aţi şi compromite”, a declarat Traian Băsescu, vineri, la Colegiul Naţional al PMP, organizat la Sinaia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)
21:49 - George Simion, reacție după ce Guvernul României a publicat documentul privind interdicția sa în Ucraina: Autoritățile ucrainene confirmă ce am tot spus – Motivul interdicției mele e activitatea mea pro-românească