Europa nu este la primul caz al unui președinte suspendat. În aprilie 2004, fostul președinte lituanian ROLANDAS PAKSAS a fost suspendat de Parlament, după luni întregi de polemici. Prevederile constituţionale în cazul suspendării diferă, insa , de la o ţară la alta.
Parlamentul de la Vilnius a votat în aprilie 2004 în favoarea destituirii președintelui Rolandas Paksas, acuzat că ar fi avut legături cu un om de afaceri rus și cu serviciile secrete. Parlamentarii l-au găsit vinovat pe Paskas pentru că ar fi acordat cetățenie afaceristului rus în schimbul finanțării campaniei sale electorale şi pentru divulgarea unor secrete oficiale. De asemenea, fostul preşedinte lituanian a fost acuzat că și-ar fi folosit influența pentru a schimba rezultatele în cazul unei privatizări.
Informaţiile apărute ulterior au arătat că Paksas l-ar fi însărcinat pe unul dintre consilierii săi, aflat în legătură cu mafia rusă, să adune informaţii despre afacerile necurate ale opozanților politici şi despre tranzacţiile imobiliare ale acestora.
Nu în toate ţările europene însă preşedintele poate fi suspendat în aceleaşi condiţii. Conform Constituției Republicii Franceze, responsabilitatea președintelui ţării este una politică. Din acest motiv, destituirea șefului statului francez nu poate fi pronunțată decât de către Parlamentul reunit, și nu de către o Înaltă Curte de Justiție. Președintele Franței are un statut aparte, iar legea constituțională prevede că acesta nu este responsabil decât în cazurile de înaltă trădare.
În cazul Germaniei, președintele federal, ales prin sufragiu universal indirect, dispune de imunitate judiciară, care nu poate fi retrasă decât în urma unei decizii a Bundestagului, adică a Adunării Parlamentare a Republicii Federale a Germaniei. Imunitatea nu poate fi ridicată decât după votul parlamentarilor, dacă aceştia consideră că faptele comise de preşedinte justifică ridicarea imunității. Dacă ajunge să fie pus sub acuzare de către parlamentari, președintele urmează să fie judecat de către Curtea Constituțională federală care poate, dacă constată săvârşirea vreunei infracțiuni, să declare demiterea sa. Înaintea deciziei sale definitive, Curtea poate însă da o ordonanță definitivă pentru a-l împiedica să își exercite prerogativele.
În Grecia și în Italia, președintele Republicii nu este responsabil de actele comise în timpul exercitării mandatului, decât dacă se face vinovat de înaltă trădare. El este judecat de o comisie judiciară compusă, în cazul Greciei, de înalți magistrați, iar în Italia de către membri ai Curții Constituționale și cetățeni.