Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, decizia privind eliberarea din funcția de consilier de stat din cadrul Administrației Prezidențiale a lui Bogdan Oprea începând cu data de 13 octombrie 2014, se arată într-un comunicat al Președinției.
„Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 13 octombrie a.c., Decizia privind eliberarea din funcția de consilier de stat din cadrul Administrației Prezidențiale a domnului Bogdan Oprea începând cu data de 13 octombrie 2014”, potrivit comunciatului.
Bogdan Oprea a preluat funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui Băsescu pe 15 mai 2012, după ce predecesorul său, Valeriu Turcan, a demisionat, în luna februarie.
Pe 10 iulie 2012, odată cu suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea şi-a depus demisia din funcţia de consilier de stat şi coordonator al Departamentului de Comunicare Publică din Administraţia Prezidenţială.
Oprea a lucrat la campania lui Băsescu pentru referendumul din 29 iulie şi a revenit la Palatul Cotroceni, după ce referendumul de suspendare a şefului statului a fost invalidat.