Politică - 07 dec, 14:25
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi care prevede reintroducerea grupei I de muncă.
Legea va fi luată în calcul la stabilirea vârstei de pensionare a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 17 decembrie.
Proiectul prevede reintroducerea grupei I de muncă, astfel încât cei care au lucrat în condiţii grele de muncă şi au stagiu complet de cotizare, pentru fiecare an lucrat, se pot pensiona cu 6 luni mai devreme.