Forfotă mare atât în PSD, cât şi în interiorul PNL. În timp ce social-democraţii se pregătesc să anunţe premierul, să formeze Guvernul și să preia conducerile Camerei Deputaților și a Senatului, liberalii se bat și ei pe funcțiile rămase în Parlament.
O parte a membrilor vechi din PNL și-au negociat funcțiile care le vor reveni în Camera Deputaților și Senat. Cooperativa este condusă de secretarul general Marian Petrache și toate negocierile sunt girate de președintele interimar Raluca Turcan, notează jurnaliştii de la stiripesurse.ro. De altfel, Turcan profită de noua ei poziție în partid și cere să fie noul lider de grup al PNL la Camera Deputaților.
Primul care a plecat din tabăra Alinei Gorghiu este Mihai Voicu, cel care a cerut și a primit funcția de vicepreședinte la Camera Deputaților. De asemenea, el va fi secretar general ajunct al PNL.
Potrivit jurnaliștilor de la stiripesurse.ro, Gorghiu l-a salvat pe Voicu într-un moment în care acesta nu-și găsea un loc pe liste și l-a trecut pentru o candidatură în Diaspora. După ce s-a aflat rezultatul dezastruos de la alegeri, Voicu i-a ”mulțumit” lui Gorghiu înscriindu-se pe lista celor care i-au cerut demisia.
Lucian Bode va fi președinte la Comisia de Transporturi, Cristian Buican la Comisia de Administrație, iar Gigel Știrbu va fi în continuare președintele Comisiei de Cultură.
La Senat, favorit pentru a fi lider de grup este Ion Popa, cel care a fost și în legislatura trecută. Rivalii lui sunt Iulian Dumitrescu și Marius Nicoară.
Împărțirea funcțiilor a fost decisă într-o ședință ad-hoc a noii Cooperative din PNL. Cei menționați ar urma să formeze un grup compact, cu un cuvânt greu de spus la Congres, la împărțirea funcțiilor din noul PNL.