Topul parlamentarilor care iau peste 17.000 de lei pe lună fără a face nimic: pe primul loc, Oana Niculescu Mizil
Un parlamentar primeşte într-o lună cel puţin 17.309 lei sau 13.309 de lei, dacă are o locuinţă în Bucureşti. Pentru această sumă fabuloasă, unii dintre ei au muncit doar în campanie şi la jurământul de învestitură. În rest, Parlamentul nu a beneficiat de prezenţa şi activitatea lor, după cum o demonstrează cifrele afişate pe site-urile celor două Camere, scrie Gândul.
Primele trei locuri în topul aleșilor care au stat degeaba în doi ani de mandat (Legislativul actual a fost ales în decembrie 2012) sunt ocupate de Oana Niculescu Mizil, Sebastian Ghiţă şi Ilie Năstase.
Oana Niculescu Mizil, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, ocupă prima poziţie în topul parlamentarilor care au încasat pe degeaba indemnizaţia de la stat. Ca activitate, deputata PSD a bifat doar cele 36 de secunde, în care şi-a depus jurământul de credinţă la învestitură.
Pe locul al doilea în topul parlamentarilor care primesc bani de la stat fără a face nimic se află Sebastian Ghiţă, un cunoscut apropiat al lui Victor Ponta. Ales în judeţul Prahova, deputatului PSD i-a luat mai puţin să depună jurământul, doar 31 de secunde. Cu toate acestea, el a mai luat o dată cuvântul în plen, cu ocazia votului pentru componenţa unor comisii, adică 28 de secunde. În rest, Sebastian Ghiţă nu a depus nici o iniţiativă legislativă şi nici nu a semnat vreuna, nu a avut nici o interpelare şi nici o întrebare.
În aceeaşi situaţie se află şi fostul tenismen, actual senator PC, Ilie Năstase. Chiar dacă el are abia jumătate de an de mandat (a devenit senator la alegerile parţiale din 25 mai 2014), Năstase nu s-a evidenţiat în Parlament decât prin simpla prezenţă. A depus jurământul de învestitură pe 23 iunie şi cam atât.