Topul celor mai mediatizaţi politicieni după referendum în mediul online

Publicat: 17 08. 2012, 18:53
Foto: romania-insider.com

De cand e suspendat, Traian Băsescu s-a bucurat de o foarte buna mediatizare în mediul online. Asta reiese dintr-o analiză făcută de Mediafax, în cele două săptămâni care au urmat referendumului din 29 iulie. 30.000  de apariţii îl au în prim-plan pe preşedintele suspendat, care este urmat la distanță în clasament de premierul Victor Ponta.

S-a urmărit apariţia politicienilor români şi a altor personaje publice implicate în dispute politice. În acest sens, Traian Băsescu a fost cel mai mediatizat. 30.000 de apariţii din mediul online se leagă de numele preşedintelui suspendat. Premierul Ponta îl urmează cu 20.000 de apariţii, în timp ce preşedintele interimar Crin Antonescu ocupă locul 3 cu 15.000 de apariţii.

Scandalul legat de fraudele de la referendum care au dus la demisiile miniştrilor Ioan Rus şi Victor Paul Dobre a fost şi el la loc de cinste în mediul online. Rus, cu peste 5.800 de apariţii şi Dobre, cu peste 3.100 de menţionări sunt următorii în top.

În ceea ce priveşte menţionarea politicienilor în postările din social media, clasamentul primelor trei poziţii rămâne neschimbat:  Traian Băsescu, cu 5.242 de apariţii, Victor Ponta, 4.018 apariţii şi Crin Antonescu, cu 3.431 apariţii. Ponderea cea mai mare în mediatizarea în social media în perioada analizată au avut-o mesajele de pe Twitter.

Analiza făcută în perioada 29 iulie-13 august a avut 68.000 de surse de informare online – site-uri, conturi de Twitter, pagini de Facebook şi bloguri.