Topul absenților din Parlament: Antonescu, mai scump la vedere decât Voicu. Udrea o depăşeşte pe Ridzi

Topul absenților din Parlament: Antonescu, mai scump la vedere decât Voicu. Udrea o depăşeşte pe Ridzi
Foto: evz.ro

Președintele PNL, Crin Antonescu şi ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea se pot lăuda cu un record absolut în Parlament. Din păcate, nu este vorba despre unul pozitiv. Deși niciunul dintre ei nu este tocmai străin în ochii electoratului, amândoi sunt campioni la capitolul absenţe. Liderul liberal a reuşit chiar „performanţa” de a-l depăşi în topul chiulangiilor pe senatorul PSD Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv de un an.

Potrivit unui raport al Institutului pentru Politici Publice (IPP), Crin Antonescu are o rată a prezenţei în Senat de doar 1,5%. Acesta ocupă, astfel, primul loc în topul absenților şi ultimul (137) în topul general de prezenţă.

Liderul liberal este urmat în clasamentul IPP de senatorul social-democrat Cătălin Voicu. Acesta are o rată de prezenţă de 2,9%, absenţa sa fiind cauzată în primul rând de faptul că se află în arest preventiv din martie 2010.

La Camera Deputaţilor, topul celor absenţi este condus de Elena Udrea, care are o rată de prezenţă de doar 18,5%. Pe locul doi se află Monica Iacob-Ridzi, cu 21,7% prezenţă, aceasta aflându-se în concediu de maternitate.

Clasamentele complete întocmite de IPP pot fi urmărite la adresa alesiivoteaza.ro, principalele categorii de date *despre voturi, absenţe, proiecte de lege) fiind actualizate zilnic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`