Tomac (PMP): Comisia Europeană nu a uitat că PSD striga de pe stadioane că nu va avea toată puterea, până nu va controla Justiția (VIDEO)

Publicat: 01 03. 2018, 13:24

Comisia Europeană nu a uitat că PSD transmitea chiar de pe stadioane că nu va avea toată puterea, până nu va controla Justiția, a declarat Eugen Tomac, președintele executiv al PMP.

Acesta a comentat, pentru B1 TV, vizita la București a lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Vizita lui Timmermans la București este ”o vizită binevenită. Ne-am obișnuit ca liderul PSD și alți reprezentanți ai majorității parlamentare să ne spună, și au repetat-o obsesiv anul trecut, că oficialii europeni sunt dezinformați și că Juncker și alții fac parte din PPE și sunt contra socialiștilor. De data aceasta, comisarul care se ocupă de drepturile omului, de Justiție vine la București și este parte din familia social-democrată, deci vine din familia lor să le spună exact ce nu au voie să facă.

La Comisia Europeană nu a dispărut din arhive mesajul transmis de PSD pe stadioane chiar că nu vor avea toată puterea, până nu vor controla Justiția. Aceste mesaje reprezintă un risc pentru statul român.

Mesajele vizitei sunt importante pentru că sunt trimise direct de la cel mai înalt nivel al Comisiei Europene și direct decidenților români, celor din Comisia parlamentară specială, liderilor coaliției, premierului Dăncilă. Mai mult, în urma lor vedem concluziile Comisiei Europene.Cred că această vizită este importantă și va fi un reper pentru activitatea C.E.”, a declarat Eugen Tomac, pentru B1 TV.