Eugen Tomac, președintele PMP și candidat ADU la europarlamentare, a acuzat PSD și PNL că au plănuit fraudarea alegerilor din 9 iunie și că vor să acapareze întreaga putere locală. El i-a îndemnat apoi pe români să vină la urne în număr cât mai mare să nu-și irosească votul, ci să voteze Alianța Dreapta Unită (ADU), singura alternativă reală la corupta guvernare PSDNL.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Liderul PMP a spus întâi că guvernarea PSD-PNL e una „toxică” și care acționează ca un „clan”.
„Acești oameni mint în fiecare zi, dar cel mai grav lucru pe care-l fac acum e că au premeditat, au premeditat o mare fraudă.
N-ați văzut nici dvs și niciun telespectator vreun argument prezentat de PSD-PNL pentru care au comasat alegerile. Au comasat alegerile printr-o OUG adoptată cu trei luni înainte de alegeri, în condițiile în care Comsiai de la Veneția ne recomandă să nu modificăm legislația electorală cu minim 6 luni înainte. Nu-i interesează!
Mai mult, au creat o singură secție de vot și aici, unde vom avea două rânduri de alegeri, vom avea cinci buletine de vot. Unde apare surpriza: PSD are șase reprezentanți în secția de vot, iar Dreapta Unită are un reprezentant, în cel mai fericit caz – 2. Au premeditat ca în secțiile de vot să participe PSD, PNL, adică PSD-ul mai mic, au creat o nouă identitate politică, băgând în biroul electoral de circumscripție și în secțile de vot grupul minorităților naționale, care nu candidează. Pe aceste locuri sunt trimiși reprezentanți din partea PSD sau PNL. (…) Mai mult, au reprezentant și pe locurile UDMR, acolo unde nu există minoritate maghiară.
Au eliminat PMP din secțiile de vot și cazul cu privire la reprezentarea noastră e cunoscut. Ne-au eliminat, deși avem alegeri europarlamentare pe 9 iunie, iar PMP e partid europarlamentar – suntem europarlamentari eu și Traian Băsescu. În baza legii, partidul care avea cel puțin un europarlamentar avea dreptul să participe la procesul electoral prin reprezentanții săi. Am fost eliminați cu scopul ca PMP să nu aibă reprezentanți în secțiile de vot.
În schimb, PSD va avea 5 – 6 reprezentanți. Gândiți-vă cât de dificilă va fi numărătoarea în secțiile de vot când vor fi 5 – 6 reprezentanți ai Puterii și noi doar cu un reprezentant”, a explicat Eugen Tomac.
În acest context, liderul PMP i-a îndemnat pe români să iasă la vot și să nu-și irosească votul: „Boicotarea alegrilor e exact ce-și doresc PSD și PNL. Deci un vot lipsă e, de fapt, un vot pentru PSD și PNL. Asta e invitația noastră, să ne mobilizăm cu toții, să nu risipim voturile, că nu mai avem turul 2”.
Tomac a acuzat apoi PSD și PNL că „vor să pună mâna pe toată puterea locală”, dovadă că și-au pus candidați comuni în toate localitățile conduse de primari USR.
Președintele PMP a afirmat apoi că reprezentanții ADU vor merge duminică în fiecare secție de votare pentru a păzi voturile: „Aceste alegeri au fost premeditat gândite cu scopul de a fi fraudate. De aceea, ridicăm acest mare semn de întrebare de ce totul s-a făcut pe repede-înainte, fără dezbateri, fără consultare, fără o impliare a Opoziție. Trebuia să fim consultați în procesul de pregătire a acestor alegeri, or PSD și-a asumat o abordare bolșevică în procesul electoral de organizare. Pe noi (de la PMP) ne-au lipsit de finanțare, pe care o primeam legal de la bugetul de stat, timp de un an. Ne-au lipsit de această finanțare în plină campanie electorală, când trebuia să e promovăm și noi mesajele. Au vrut să fie doar ei. Astea sunt indicii clare că acești oameni sunt disperați și se tem de Dreapta Unită. De aceea, invitația noastră e să vină românii în număr cât mai mare la vot, pentru că se poate să schimbăm. În România există alternativă și-i invităm pe români duminică la vot!”.