Tomac: Anul viitor, românii vor avea de ales între USL şi o construcţie de Opoziţie de Dreapta / În 2020, PNL a mers cu mesajul lui Iohannis ‘votaţi PNL, pentru a nu ajunge la Putere PSD’. Ce avem azi, ştie toată ţara
Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a declarat că, la anul, românii vor avea de ales între USL, formată din PNL și PSD, și o construcţie de Opoziţie de Dreapta la care va participa și Partidul Mișcarea Populară.
Cum și-au trădat Iohannis și PNL electoratul
Acesta a ținut să amintească întâi faptul că președintele Klaus Iohannis și PNL au cerut voturile oamenilor ca să nu ajungă PSD la guvernare. Apoi au adus PSD la guvernare.
„În campania din 2020, PNL a mers cu mesajul transmis de preşedintele Iohannis ‘votaţi PNL, pentru a nu ajunge la putere PSD’. Ce avem azi, ştie toată ţara: România se află pe punctul în care preşedintele Iohannis va numi cel de-al patrulea premier PSD, pe domnul Marcel Ciolacu. Vom avea guvernul Ciolacu, guvern PSD împreună cu PNL. În acest context, eu cred că este necesară o alternativă. Românii aşteaptă o alternativă la actuala majoritate PSD-PNL”, a declarat Eugen Tomac, potrivit Agerpres.
Acesta și-a exprimat apoi convingerea că PNL și PSD vor merge în alegeri pe liste comune: „Convingerea mea este că anul viitor, când avem cinci rânduri de alegeri, românii vor avea de optat între USL 3, pentru că eu am această convingere că PSD şi PNL vor candida pe liste comune, şi atunci este nevoie de o alternativă la această construcţie USL 3. Şi PMP este pregătit şi dispus să contribuie la o construcţie de opoziţie de Dreapta la actuala putere”.
Tomac: Românii au nevoie de o alternativă de Dreapta la PNL – PSD
Liderul PMP a precizat apoi că a avut discuții cu preşedintele USR, Cătălin Drulă, şi cu preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban: „Sunt convins că vom avea o asemenea construcţie, pentru că ea este necesară şi românii aşteaptă o alternativă credibilă, o alternativă care să ofere soluţie pentru ca România să iasă din blocajul în care se află”.
Eugen Tomac a amintit apoi și de o altă trădare a electoratului comisă de Iohannis: „Acum câteva săptămâni domnul Iohannis ne spunea că în România nu avem criză, nu avem austeritate, nu vor lua măsuri de tăieri, de reduceri şi aşa mai departe. Ce dezbatem de câteva zile? Exact aceste măsuri pe care şi le propune guvernul Ciucă în ultimele lui zile: să taie. Iar eu cred că românii vor avea grad de comparaţie anul viitor”.