Tolontan: Dacă nu dă înapoi, Dragnea se va trezi în stradă cu jumătate de milion de oameni. Șefii PSD nu înțeleg de ce, dacă au dat salarii, oamenii ies în stradă. Ies în stradă împotriva privilegiilor

Publicat: 04 02. 2017, 10:40
Foto: evz.ro

Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu pot fi mândri pentru că nimeni altcineva nu a mai reușit până acum să stârnească în România atât civism exprimat, susține Cătălin Tolontan, într-un articol pentru tolo.ro.

Două zile la rând cu peste 200.000 de oameni în stradă nu s-au mai văzut până acum în țara noastră. Mai mult, dacă până acum mulțimea avea nevoie de momente în care să-și recapete forțele, acum se pare că protestele se desfășoară cu intensitate tot mai mare pe zi ce trece. O altă premieră.

Și efectele ordonanței date de Guvern nu se opresc aici. Din 1989 și până azi, niciodată nu s-a întâmplat ca în atât de multe orașe oamenii să se mobilizeze pentru a ieși în stradă.

”E posibil ca în week-end, mai ales că vremea se încălzește, Liviu Dragnea să se trezească în stradă cu o jumătate de milion de oameni. Sau chiar mai mult!”, este de părere jurnalistul.

Remarcabil mai e și faptul că în orașe precum Cluj sau Iași s-a spart bariera inerției civice. Oamenii nu s-au mai limitat doar la idei, ci chiar au acționat.

”Chiar nu realizează Liviu Dragnea că dacă în week-end vor fi câte 60.000 de oameni în aceste orașe asta înseamnă aproape 20% din populația lor?! E mult mai mult decât a luat orice partid la alegeri aici!”, mai scrie Tolontan.

În tot acest timp, șefii PSD nu pot pricepe cum de oamenii s-au revoltat, dat fiind că înainte au avut grijă să le mărească salariile și pensiile și să le scadă impozitele.

”Explicația este că oamenii din stradă nu vor nimic pentru ei. Nu cer favoruri și privilegii. Dimpotrivă, mărșăluiesc împotriva lor. (…) În ciuda extermismului de idei afișat de unii dintre manifestanți, protestatarii vor o viață mai bună pentru toți. (…)

Și ideea că mulțimea va crește enorm în week-end nu e nici o instigare. Ci doar o opinie într-o țară pe care cu toții ne străduim s-o păstrăm liberă.”, a mai scris Tolontan.