Țoiu (USR): „Cum a fost posibil ca dl Ciucă, președinte al Senatului, să nu poată niciodată s-o oprească pe dna Șoșoacă, și dnei Metsola i-a luat 10 minute?” (VIDEO)
Deputata USR Oana Țoiu a comparat modul în care a fost tratată Diana Șoșoacă în Parlamentul European cu modul în care a fost tratată în Parlamentul României, cât a fost senatoare.
Dacă la noi nu a avut nicio problemă să facă scandal ani în șir, nefiind oprită de nimeni, în PE președinta Roberta Metsola a dat-o afară după doar câteva minute. Țoiu a lăudat-o pe Metsola că a știut să apere prestigiul instituției și l-a criticat pe liderul PNL Nicolae Ciucă (om de armată, general) care n-a fost în stare să ia nicio măsură împotriva Dianei Șoșoacă din poziția de președinte al Senatului României.
Declarațiile au fost făcute în emisiunea „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV, în contextul în care, săptămâna trecută, Șoșoacă a fost dată afară din plenul Parlamentului European pentru că a făcut scandal și și-a întrerupt colegii.
Oana Țoiu, despre reacțiile oficiale la comportamentul Dianei Șoșoacă
„Nu cred că electoratul Dianei Șoșoacă se simte dezamăgit, cred că se simte reprezentat și reprezentat într-un fel care pentru noi e de neînțeles și inacceptabil pentru imaginea României pe plan internațional.
Dar eu sper că oamenii care au decis să nu voteze la alegerile europarlamentare din diverse motive o să vadă că e și aceasta parte a efectelor generate de o prezență mai slabă la vot.
E foarte important să alegi politicieni imperfecți, dar care sunt, totuși, mai aproape de valorile pe care vrei să le reprezinți mai departe și e important de spus că și Parlamentul României are un cod de conduită, are același spirit democratic sau ar trebui să-l aibă.
Cum a fost posibil ca dl Ciucă, ca președinte al Senatului, să nu poată niciodată s-o oprească pe dna Șoșoacă, când are aceleași reguli, aceleași principii de respect democratic, și dnei Metsola i-a luat 10 minute să restabilească respectul pentru instituția pe care o conduce?”, a declarat deputata USR Oana Țoiu.