Toate școlile din județul Dolj, exceptând cele din Craiova, vor fi închise joi din cauza ninsorii și a gerului
Cursurile vor fi suspendate, joi, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Dolj, din cauza ninsorii şi a temperaturilor scăzute, excepţie făcând şcolile din municipiul Craiova, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean, potrivit Mediafax. Cursurile vor fi recuperate până la încheierea primului semestru, conform sursei citate.
În funcţie de condiţiile meteorologice, conducerea ISJ Dolj urmează să decidă dacă şcolile vor fi închise şi vineri.
Miercuri, opt şcoli din judeţul Dolj în care învaţă aproximativ 550 de copii şi-au suspendat cursurile, din cauza ninsorilor abundente.