Ministrul de Extere, Titus Corlăţean, a anunțat că preşedintele Traian Băsescu va reprezenta România la Consiliul European programat pentru sfârşitul lunii, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale.
„Agenda viitorului Consiliu European e una preponderent economică, ceea ce presupune prerogativele Guvernului. La noi Curtea Constituţională a decis ca preşedintele e singurul mandatat să reprezinte România la Consiliul European. În consecinţă, preşedintele va fi cel care va reprezenta România”, a spus Corlățean, pentru Digi24.
Titus Corlăţean este de părere că ar fi necesară o clarificare a competenţelor între preşedinte, Executiv şi Parlament.
„Această ambivalenţă oferă posibilitatea unor abuzuri. O reformă constituţională se impune. E bine să nu inventăm roata, să ne uităm ce scrie în Constituţia altor state. Nu înseamnă o subminare a rolului preşedintelui”, a declarat ministrul de Externe.
Curtea Constituţională a decis, în 27 iunie, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru.