TIMMERMANS, amenințat de un IMPORTANT MEMBRU PSD : “Îl voi RECLAMA la BRUXELLES”

Publicat: 23 03. 2018, 09:09

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a declarat că va de pune o reclamație la Consiliul de Etică al CE, vizându-l pe prim-vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans.

„Mi se pare absolut necesar, cum absolut necesară mi se pare o dezbatere la Bruxelles pe această temă. Am tot auzit un argument care mi se pare nu numai slab, dar perfect fals, anume acela că raţiunea pentru care au fost trimise acele scrisori dinspre Bruxelles este aceea că vroiau cei care se ocupau de rapoartele MCV dinspre Bruxelles vroiau să ştie dacă se tergiversează dosare până dincolo de termenul de prescripţie. OK, dacă vrei să afli aşa ceva, atunci îţi sunt suficiente datele statistice, în nici un caz nu este nevoie să apelezi la nume şi prenume. Ceea ce s-a întâmplat a dus la o individualizare a MCV-ului, lucru care mie mi se pare cât se poate de grav”.

Deputatul PSD declară că îl va reclama pe Frans Timmermans la Bruxelles, reproșându-i oficialului european declarațiile din timpul vizitei în România referitoare la faptul că o parte a mass-media lansează atacuri la adresa justiției.

„Voi depune chiar o reclamaţie într-un alt caz, dincolo de scrisoarea doamnei Dăncilă, voi depune o reclamaţie la Consiliul de Etică al Comisiei Europene, vizându-l pe domnul Timmermans, pentru că domnul Timmermans când a fost în România ultima dată a spus că sunt atacuri dinspre mass-media la adresa justiţiei. Practic, a spus acest lucru când a fost întrebat ce părere are despre recent relatatele în presă cazuri de la DNA Ploieşti, iar domnul Timmermans a găsit de cuviinţă să ne spună că practic, dacă presa vorbeşte despre abuzuri ale unor procurori, acesta este un atac la adresa justiţiei. Din punctul meu de vedere, ce-a spus domnul Timmermans e un atac la adresa presei independente, lucru care mi se pare inacceptabil, pentru că domnul Timmermans a mers mai departe şi a spus că aceste atacuri dinspre mass-media la adresa justiţiei afectează rapoartele viitoare MCV şi închiderea până la urmă a MCV-ului, pe care ne-o dorim cu toţii”, a spus Pleșoianu.