Timiș: O fată de 19 ani a fost înjunghiată mortal de iubitul ei, pe fondul geloziei

Timiș: O fată de 19 ani a fost înjunghiată mortal de iubitul ei, pe fondul geloziei

O fată de 19 ani din județul Timiș a fost înjunghiată mortal, sâmbătă noaptea, cu un cuţit în spate de către concubinul ei, totul pe fondul consumului de alcool şi a geloziei. După ce și-a înjunghiat, iubita, tânărul de 23 de ani a fugit de la locul faptei, însă a fost găsit peste câteva ore de către polițiști, într-o altă localitate, la domiciliul surorii sale.

Trupul tinerei înjunghiate a fost găsit de către unchiul concubinului său, care a alertat Poliția. Incidentul a avut loc în comuna Uivar.

„În localitatea Uivar din judeţul Timiş a avut loc o crimă, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei. O tânără de 19 ani a fost înjunghiată de concubinul ei de 23 de ani, cu un cuţit, în spate. Femeia a fost găsită fără suflare de unchiul concubinului care dealtfel a anunţat şi Poliţia”, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Mirela Drăghicioiu.

Agresorul a fost dus la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind cercetat pentru omor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`