Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că preşedintele Traian Băsescu nu ar trebui să îi delege premierului Victor Ponta reprezentarea la Consiliul European de la Bruxelles, întrucât șeful statului are o altă credibilitate şi calificare, scrie Mediafax.
„Cred că preşedintele Băsescu, la ora actuală, nu numai că are o cu totul altă credibilitate la nivelulul Consiliului European decât domnul Ponta, care se află încă sub suspiciunea plagiatului pentru teza dânsului care, sigur, în România are o prea mică valoare din moment ce văd că dânsul are o încredere destul de ridicată din partea cetăţenilor din România. Ceea ce în România nu prea are valoare, la nivelul instituţiilor europene şi al statelor membre are mare valoare„, a declarat Theodor Stolojan.
Europarlamentarul PDL este de părere că Victor Ponta nu are aceeași credibilitate ca Traian Băsescu la nivelul instituțiilor europene, și nici calificarea necesară pentru a discuta despre perspectiva financiară 2014-2020 în cadul Consiliului European, ce va avea loc la Bruxelles, pe 13 noiembrie.
„Dacă domnul Ponta poate să vină în faţa naţiunii române, spunând că veniturile bugetului pentru anul 2012 până în prezent au crescut cu 7,2% doar pentru că s-a schimbat şeful ANAF, vă daţi seama cam ce este în capul dânsului despre modul cum cresc veniturile bugetului. Hai să îl mai schimbăm o dată şi poate mai creşte cu 7% până la sfârşitul anului”, a mai spus Theodor Stolojan.