Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Theodor Paleologu, a declarat duminică, în platoul B1 TV, că deși suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, se vorbește mai mult despre învestirea noului guvern.
”Suntem în plină campanie pentru alegerile prezidențiale. Este absolut dezastruos, chiar rușinos faptul că vorbim despre tot felul de tratative de acest gen, despre guvernul Orban, în loc să vorbim despre proiectele candidaților la președinție. Principalii actori în această comedie absurdă sunt președintele Iohannis și doamna Dăncilă. Proiectele lor sunt nule, ei nu au proiecte pentru țară și nu fac decât să continue politica dezastruoasă pe care au făcut-o în ultima vreme. Ei ocupă discuția publică.
Cum se vorbește numai despre criza guvernamentală, nu se mai vorbește despre proeictele candidaților. (…) Mereu se revine la întrebări de genul cine intră și cine iese din guvern și cât de bun sau cât de prost e cutare ministru. În această perioadă, ce este cu adevărat important este să vorbim despre constituție, despre reforma statului, despre meritocrație, despre educație”, a declarat Theodor Paleologu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.