Theodor Paleologu (PMP): ‘Sunt sătul de ce avem de atâția ani. România are nevoie de respect, educație, performanță’
Candidatul PMP la prezidențiale, Theodor Paleologu, a declarat într-un interviu pentru stiripesurse că este “sătul” de Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și nu crede în foțele lui Dan Barna.
“Pentru că sunt sătul de Iohannis, Dăncilă și figuri de genul ăsta, nu cred că forțele noi reprezentate de USR și PLUS au un candidat potrivit. Consider că sunt singurul candidat de dreapta cu șanse reale de a câștiga în această competiție electorală. Cred că pot reprezenta România așa cum se cuvine. Cred că pot restabili prestigiul țării pe plan internațional și cred că pot făuri consens în interiorul țării pentru că România se va duce de râpă dacă vom continua la nesfârșit aceste războaie româno-române. Candidez fiindcă sunt convins că pot face foarte multe pentru țară și oricum sunt sătul de ce avem de atâția ani”, a răspuns Paleologu, întrebat fiind de ce vrea să ajungă la Cotroceni.
”România sub președinția lui Theodor Paleologu poate fi descrisă în trei cuvinte: respect, educație, performanță”, a adăugat acesta.
Prezidențiabilul PMP a numit o parte dintre consilierii săi, pe care i-a numit oameni de caracter și “foarte inteligenți”.
“Cătălin Avramescu, Mihai Ghyka, Petre Guran, arhitectul Șerban Sturdza, Mihai Ricci, care a fost secretarul regelui, Ioana Constantin, Șerban Filip Cioculescu. Vă spun numai câteva nume de oameni pe care îi voi avea fără îndoiala lângă mine.(…) Sunt oameni de caracter, foarte inteligenți”, a precizat Paleologu.