UPDATE: Conferința de presă susținută de Eugen Teodorovici a început în jurul orei 18.15, după ce fostul premier Viorica Dăncilă a făcut declarații la sediul PSD.
Foto: B1.ro/George Forcoș
Proaspăt rămas fără funcția de ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici dă încă odată dovada că nu îi pasă de nimeni în afară de propria persoană.
Deși a invitat jurnaliștii la o conferință de presă în care urma să își prezinte bilanțul, conferință programată pentru ora 17, Teodorovici s-a făcut că uită și, până la ora publicării acestui material, a lăsat jurnaliștii să aștepte în sediul ministerului fără niciun anunț despre când va avea loc conferința sau dacă aceasta se va mai ține.
Din câte se pare, Eugen Teodorovici a ales să rămână la sediul PSD din Kiseleff pentru a vedea rezultatul din Parlament, iar apoi a decis să amâne conferința de bilanț abia după declarațiile de presă ale Vioricăi Dăncilă, stabilite să înceapă la ora 18.
Reamintim că mandatul lui Eugen Teodorovici în fruntea Ministerului Finanțelor s-a încheiat luni odată cu învestirea guvernului Ludovic Orban în Parlament.
Decisivi pentru obținerea acestui vot au fost parlamentarii din PSD și Pro România care nu au ascultat solicitarea liderilor partidului și au venit și au votat pentru guvernul Ludovic Orban.