Propunere halucinantă a ministrului ‘Discotecă: Teodorovici vrea amendarea jurnaliştilor care scriu despre problemele privind gestionarea bugetului (VIDEO)

Propunere halucinantă a ministrului 'Discotecă: Teodorovici vrea amendarea jurnaliştilor care scriu despre problemele privind gestionarea bugetului (VIDEO)

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a avut o ieşire furtunoasă după atacul senatorului liberal Florin Cîţu. Senatorul PNL a declarat că angajaţilor din minister li se cere să măsluiască datele privind execuţia bugetară pe anul 2018, iar Teodorovici a avut o reacţie virulentă.

„Nu ştiu dacă presa este obligată prin lege să verifice înainte informaţiile şi pe urmă să le publice – dar o să verific personal acest lucru – şi dacă nu există în lege o să propun eu modificarea aceasta, inclusiv o amendă. Este inacceptabil ca o persoană publică importantă, vicepreşedinte de partid, aşa cum este Florin Cîţu, să dea astfel de informaţii, în condiţiile în care Eurostat confirmă datele mele. Nu e corect să dezinformezi populaţia”, susţine Eugen Teodorovici.

Atacurile lui Teodorovici nu s-au oprit aici

„Cei care sunt pe zona de Finanţe din Europa îşi dau seama că aşa ceva nu se face, dar îşi dau seama cum este şi presa la noi, dacă nu verifică nici măcar o dată o informaţie de acest gen, o informaţie de natură economică care poate să inducă în eroare mediul de afaceri, poate afecta imaginea de ţară. Cum îşi poate imagina cineva că ministrul de Finanţe, fie el şi din România, poate face aşa ceva: să manipuleze datele oficiale. Eu nu sunt de ieri, de azi în sistem, sunt de o viaţă întreagă şi nu m-am jucat cu datele niciodată… Este o bazaconie totală, o imbecilitate”, a adăugat Teodorovic.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Reamintim că, senatorul PNL Florin Cîţu îl acuză pe Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului, că le cere angajaţilor din Ministerul Finanţelor să falsifice datele despre execuţia bugetului, în aşa fel încât execuţia finală să arate aşa cum a anunţat el, sub 3%. Senatorul îi cere lui Teodorovici să permită unor experţi din opoziţie să verifice corectitudinea execuţiei bugetare şi avertizează că va sesiza Eurostat.

După replica ministrului de la Finanţe, Florin Cîțu a revenit şi a aratăt că informațiile prezentate de el sunt adevărate și îi transmite lui Teodorovici că nu mai poate ascunde murdăria sub preș.

Iesire “de spital” a lui Teodorvici la adresa presei romane!

Incredibila de violenta reactia ministrului Teodorovici la intrebarile presei.

Dupa ce a vrut sa limiteze dreptul la munca acum vrea sa puna botnita presei. – (“Nu ştiu dacă presa este obligată prin lege să verifice înainte informaţiile şi pe urmă să le publice – dar o să verific personal acest lucru – şi dacă nu există în lege o să propun eu modificarea aceasta, inclusiv o amendă”.- Eugen Teodorovici)

Desi nu se grabeste cu bugetul pentru 2019, Eugen Teodorovici are o reactie deplasta legat de un subiect extrem de delicat.

In loc sa ameninte presa, Eugen Teodorovici ar trebui sa faca doua lucruri:

-sa ne dea acces noua, opozitiei, sa verificam veridicitatea executiei bugetare pentru 2018.

-sa nu mai dea ordonante, OUG 90/2017 si OUG 114/2018, prin care sa se protejeze de abateri, nereguli si masluiri ale datelor oficiale. Informatiile pe care le prezinta public sa fie adevarate sub obligatia raspunderii penale. Asa o sa fie si el obligat sa prezinte adevarul.

Dupa aceasta iesire “de spital” a lui Eugen Teodorvici,si au mai fost si altele in acest an, ramane o singura intrebare legitima:

-de unde stia Darius Valcov cu o luna inainte de publicarea OFICIALA a executiei bugetare cifrele deficitului bugetar pentru 2018? Datele sunt secret de serviciu pana la data publicarii lor. Alo, procuratura generala?!

P.S. Degeaba il dai afara pe Misa. Sunt prea multi cei care stiu adevarul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`