Teodor Baconschi, fost ministru al afacerilor externe, a comentat declarațiile lui Nikolai Patrușev, miercuri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a spus despre consilierul prezidențial rus că „profită de această paralizie în care pare să fi intrat statul român, cu tot cu onorabilii membri ai CSAT”.
Nikolai Patrușev, consilierul lui Vladimir Putin, a declarat recent că România s-ar număra printre țările care și-ar dori să adopte „o poziție echilibrată față de Rusia” și că UE și-ar fi pierdut dreptul de a vorbi în numele națiunii noastre.
Întrebat despre controversatele afirmații ale consilierului prezidențial rus, Baconschi a spus: „Sigur că Patrușev e un provocator de serviciu, care își îndeplinește misiunea de a băga bățul prin gard, dar afirmațiile lui sunt, evident, scandaloase și în contradicție cu realitatea pe care însuși statul român nu pare să și-o asume”.
„Realitatea care e? Suntem bine-mersi în NATO și în UE, se construiește cea mai mare bază NATO din Europa la Constanța, la Kogălniceanu, are loc unul dintre cele mai mari exerciții NATO din ultima decadă, cu peste 10.000 de militari, tot pe teritoriul României, Armata se modernizează și a dat drumul la achiziții de arme sofisticate, deci nimic din ce spune Patrușev nu corespunde adevărului factual de pe teren”, a continuat fostul șef al diplomației române.
„El profită de această paralizie în care pare să fi intrat statul român, cu tot cu onorabilii membri ai CSAT. De la criza din decembrie, până astăzi, noi am devenit trist faimoși în presa internațională fie pentru că un candidat mancurian, care recită punct cu punct agenda lui Vladimir Putin, s-a calificat în turul 2, fie pentru că avem o democrație care scârțâie și unde alegerea liberă a cetățenilor este bruscată procedural de CCR, deci suntem un stat paralizat care nu dă răspunsuri, nu mai dă răspunsuri”, a adăugat Teodor Baconschi.
„Nu numai că nu reacționează prompt la niște provocări de tipul ăsta, dar nu a reușit să explice și partenerilor noștri ce s-a întâmplat de fapt, cum a fost propulsat acest Georgescu printr-o campanie netransparentă și, după toate indiciile, ilegală, care a fost finanțată fraudulos. Ei bine, dacă nu avem răspunsuri la asta, sigur că politica struțului pare să fie singura opțiune a unor demnitari și responsabili politici”, a mai spus fostul ministru.