Teodor Atanasiu: Vom cere PSD să amâne unele măsuri fiscale. Liviu Dragnea nu este un lider cu care liberalilor le face plăcere să discute, dar poporul român nu poate să aştepte după mofturi

Publicat: 04 08. 2015, 11:28

Prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a declarat că liberalilor nu le face plăcere să discute cu noul lider PSD, Liviu Dragnea.

Nu este un lider cu care ne face plăcere să discutăm, dar poporul român nu poate să aştepte după mofturi, după cum îşi aleg partidele liderii, poporul român are nevoie de legi care să-i permită să se dezvolte ca o naţiune europeană şi de aceea vom sta de vorbă cu toate partidele parlamentare, chiar dacă nu ne convin anumiţi lideri„, a declarat Atanasiu la RFI.

Totodată, liderul PNL spune că liberalii or cere PSD să amâne aplicarea unor măsuri fiscale.

Noi o să venim cu calculele în faţa colegilor parlamentari şi o să discutăm cu ei care sunt măsurile care pot intra imediat de la 1 ianuarie şi care vor trebui amânate şi cu cât timp vor trebui amânate, astfel încât măsura să fie sustenabilă, pentru că datorită faptului că Guvernul Ponta nu a luat toate măsurile de restructurare a pierderilor din economia românească sau a cheltuielilor inutile din economia românească, nu pot fi aplicate toate de la 1 ianuarie. Noi nu ţinem neapărat să fie cum spunem noi TVA-ul. Poate fi oricare din celelalte măsuri amânată sau renunţat temporar la ea, astfel încât să-şi facă efectul celelalte măsuri, să vedem că ajungem să colectăm mai mult pe creşterea bazei de impozitare şi să putem folosi toate măsurile de relaxare fiscală în final„, a explicat Atanasiu.