Teodor Atanasiu, propunere privind datoriile PNL din campanie: Să fie plătite în solidar cu persoanele care au determinat cheltuieli cu rea credință

Teodor Atanasiu, propunere privind datoriile PNL din campanie: Să fie plătite în solidar cu persoanele care au determinat cheltuieli cu rea credință
Foto: ziarulunirea.ro

Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a propus, miercuri, ca unele dintre datoriile partidului să fie plătite în solidar cu persoanele care au determinat aceste cheltuieli „cu rea credință”, informează Mediafax.

 ”Nu există decât două soluţii foarte clare: prima, din veniturile partidului să facem o eşalonare, astfel încât să plătim datoriile, doi la mână, acolo unde avem procesele să-i chemăm în garanţie alături de noi pe acei ordonatori de credite care au semnat contracte şi au angajat cheltuieli peste veniturile partidului”, a spus Atanasiu.

Atanasiu a fost rugat de jurnaliști să fie mai explicit cu privire la oamenii care au acționat cu rea credință.

 ”Vă spun la ce mă refer, dacă vreun secretar general sau vreun şef de campanie sau vreun angajat de la secretariatul general a angajat cheltuieli peste bugetul pe care îl avea estimat şi aprobat partidul la ora respectivă, înseamnă că a făcut cu rea credinţă cheltuieli suplimentare, îl chemăm în garanţie alături de noi”, a mai spus Atanasiu, precizând că instanţa de judecată va decide în procesul cu creditorii dacă plata se va face de PNL sau împreună cu respectivele persoane.

 Potrivit unor surse politice, datoriile vechiului PNL se ridică în prezent la circa 3 milioane de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`