Tensiuni între primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, și președintele Consiliului Județean, Alin Nica, pe tema posibilei carantinări a Timișoarei. Cei doi oficiali au avut un schimb de replici prin intermediul unor postări pe Facebook. Pe de o parte, șeful CJ vorbește despre o ”carantinarea fără discernământ” a municipiului reședință de județ și susține că edilul ar ”forța” carantinarea orașului. Pe de altă parte, primarul spune că Nica ”fabulează”. Între timp, sâmbătă, la ora 14.00 a început o ședință a Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în care ar urma să fie luată o decizie cu privire la instituirea carantinei în Timișoara.
Într-o postare publicată vineri seară pe Facebook, Alin Nica scrie că nu este de acord cu carantinarea Timișoarei și a unor localități din jurul municipiului.
”Nu sunt de acord cu carantinarea fără discernământ a municipiului Timișoara și a zonei periurbane. În cadrul discuțiilor de astăzi cu șeful DSU Raed Arafat, cu directorul DSP Timiș și cu primarul Timișoarei am solicitat cifrele, datele și previziunile pe baza cărora se încearcă instituirea carantinei. Până în momentul de față nu am primit argumente solide astfel că decizia mea este împotriva unei carantine formale, lipsite de eficiență.
Dincolo de respectarea distanțării sociale și a normelor de igienă, Timișoara are nevoie de vaccinuri, de o informare corectă și responsabilă a locuitorilor și o abordare care să vizeze deopotrivă sectorul medical, cel economic și pe cel al educației”, a scris Nica.
Acesta a adăugat că ”dacă totuși decizia primarului Timișoarei este de a forța carantina”, în paralel ar trebui să fie luate câteva măsuri.
Este vorba despre: libertate de deplasare pentru persoanele vaccinate și pentru cele care au făcut deja boala; sprijin financiar compensatoriu de urgență pentru operatorii economici afectați; alocarea de către Ministerul Sănătății a unui număr suplimentar de vaccinuri.
”În toamna anului trecut, la o rată de infectare comparabilă sau chiar mai mică dacă luam în considere faptul că au fost introduse în calcul și focarele, a fost solicitată carantina pentru Timișoara și a fost respinsă. Închei cu o întrebare retorică: ce s-a schimbat de atunci?”, a mai notat președintele CJ Timiș.
Alin Nica, despre carantinarea Timișoarei
La rândul său, primarul Dominic Fritz a scris tot pe Facebook, că Alin Nica ”fabulează” atunci când vorbește despre o posibilă ”decizie a primarului Timișoarei de a forța carantina”. Asta pentru că voturile amândurora în cadryul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cântăresc la fel de mult. Edilul mai spune că directorii de spitale cu care a discutat au atras atenția asupra faptului că ”situația este mai dramatică decât oricând”.
”De când am primit vestea că Institutul Național de Sănătate Publică a recomandat carantinarea Timișoarei, încerc să găsesc răspunsuri, împreună cu alți oameni în poziții de răspundere, la dilema uriașă cu care ne confruntă situația actuală: cum salvăm mai multe vieți, cum să respectăm nevoile copiilor care abia au început școala după o perioadă mult prea lungă acasă, cum împăcăm nevoile celor din HORECA care sunt deja la pământ, ale tuturor care nu mai suportă pandemia asta – fără să negăm realitatea critică din spitale?
Există o cale să oprim creșterea masivă a cazurilor Covid fără să luăm măsuri mai restrictive așa cum ne recomandă, urgent, experții?
Care este impactul mai mic pentru economia locală? O carantinare scurtă când lucrurile încă sunt controlabile, sau o carantinare lungă, când lucrurile deja au scăpat de sub control?
De luni până azi au murit 32 de persoane de Covid în județul Timiș.
Am vorbit cu doctorii din spitale, care îmi spun că situația este mai dramatică decât oricând, speriați de ferocitatea cu care acționează noua tulpină a virusului”, a scris Fritz.
Primarul mai precizează că o eventuală decizie privind carantinarea Timișoarei și a zonei periurbane ar trebui să fie luată cu un larg consens.
”Am discutat de mai multe ori cu secretarul de stat Raed Arafat, cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cu vicepremierul Barna, cu noul prefect al Timișului, Nemeth Zoltan, dar și cu Alin Nica, președintele Consiliului Județean, care este și vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), forul care va decide asupra carantinării.
Toate discuțiile au fost purtate cu maximă seriozitate și responsabilitate. Cu atât mai mult mă întristează că iar a început jocul politic, ca și cum acum asta ar conta, ce politician sau ce partid iese mai bine din această situație imposibilă.
Alin Nica fabulează despre o posibilă ”decizie a primarului Timișoarei de a forța carantina”. El știe foarte bine că votul meu în CJSU cântărește la fel de mult ca și al lui. Nu pot și nu voi forța nimic.
Dimpotrivă, cred că o astfel de decizie trebuie bazată pe un consens larg și pe asumarea responsabilității pentru urmări, indiferent de decizie. Nu voi cădea în capcana oportunismului de moment care a ținut și ține România pe loc, și o slăbește în momente grele.
Cred că există argumente extrem de pertinente și pentru, și împotriva unei carantinări. Este o responsabilitate uriașă pe umerii celor peste 40 de membri CJSU. Votul meu îl voi da, cu responsabilitate și asumare, după ce voi vedea toate datele și voi asculta toate opiniile”, a mai scris primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Primarul Dominic Fritz, despre carantinarea Timișoarei