Tenis: Adrian Ungur s-a calificat în sferturile probei de dublu la turneul de la Trnava
Adrian Ungur a reușit să se califice, alături de slovacul Pavol Cervenak, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Trnava, relatează Agerpres.
Cei doi s-au impus în fața perechii cehe Martin Prikry/Libor Salaba cu scorul 6-2, 6-1.
Ungur este al cincilea favorit al probei de simplu şi va juca în manşa inaugurală, marţi, cu belgianul Steve Darcis.
Turneul de la Trnava, Slovacia, este dotat cu premii totale în valoare de 42.500 euro.