PSD, SCANDAL PE IMPOZITE! Paul Stănescu: Majorarea taxelor locale, decise de primari (VIDEO)

PSD, SCANDAL PE IMPOZITE! Paul Stănescu: Majorarea taxelor locale, decise de primari (VIDEO)

Impozitele locale, motiv de râcă în PSD. Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale şi cere creşterea limitei minime, care în prezent este de 0,2 la sută. În replică, ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, susţine că o astfel de modificare trebuie făcută doar la nivelul autorităţilor locale.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Este neconstituţional. Ne-au cerut autorităţile publice locale ca noi să stabilim o limită.Ştiţi bine că limita, dacă nu greşesc, este 0,08 (la sută – n.r.) până la 0,2 la clădirile rezidenţiale şi de 0,8 (la sută – n.r.) până la 1,2 – clădiri nerezidenţiale. Autorităţile ne-au cerut ca noi să stabilim o limită, dacă vreţi o limită fixă, eu le-am spus că nu sunt de acord cu ea, pentru că e de competenţa lor să facă lucru ăsta. În consiliile locale ei hotărăsc lucrul ăsta, nu noi hotărâm. Şi mi se pare o chestiune…, ce cer ei e neconstituţional în primul rând, să impui autorităţilor locale, tu, minister, sau Guvern, să le fixezi taxe. E o neînţelegere”, a afirmat Paul Stănescu, înainte de şedinţa BPN al PSD, întrebat dacă impozitele pentru spaţiile de birouri şi locuinţe se vor majora.

Întrebat dacă limita minimă nu ar trebui majorată, el a spus: „Ei pot să facă lucrul acesta, nu Guvernul face lucrul ăsta, autorităţile locale pot face lucrul ăsta, sunt libere să facă lucrul ăsta, ei hotărăsc”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`