Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național al AUR, a declarat joi, pentru B1 TV, că el nu a fost consultat înainte ca George Simion, liderul AUR, să anunțe public că va candida la alegerile prezidențiale din mai.
„Ba mai mult, cu câteva zile înainte avusesem o discuție și cu mai mulți colegi europarlamentari, în care Simion ne-a asigurat că nu va candida”, a mai afirmat Claudiu Târziu, în cadrul emisiuni „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
Acesta a explicat apoi că decizia candidaturii, care avea nevoie de un vot prealabil în structurile de conducere ale AUR, „au acoperit-o cumva cu o ședință a Consiliului Național convocată ad hoc, în vreme ce eu eram la Parlamentul European”.
„Eu nu m-aș fi opus dacă Simion mi-ar fi spus că vrea să candideze și că e singura posibilitate de a obține sprijinul explicit al lui Georgescu, deci să obțină și voturile din dreptul lui Georgescu”, a mai precizat Târziu.
Acesta a recunoscut apoi că Dan Dungaciu și Dan Puric erau luați în calcul, în discuții informale, pentru o candidatură la prezidențiale din partea AUR. Pe listă mai erau Gheorghe Piperea și Petrișor Peiu.
Târziu a spus apoi că el nu s-a gândit să candideze deoarece e conștient că pentru o astfel de funcție e nevoie de „o pregătire mai laborioasă, o profilare din timp și resurse pe care eu nu le am și nu le puteam avea într-un timp scurt”.
„Dar am admis că, așa cum îi îndemn pe alții, dacă mi s-ar cere din partid și din întreg spectrul suveranist, mi-aș putea asuma o asemenea candidatură, care era una la risc, dar doar pentru a arăta că nu vreau să trimit în foc pe alții și eu să mă extrag din ecuație în mod laș”, a continuat el.
Întrebat de ce a devenit o țintă, în contextul în care a declarat că e denigrat de alții din AUR, Claudiu Târziu a răspuns: „Am fost în ultimele luni destul de critic la adresa modului în care AUR s-a comportat public vizavi de provocări extraordinar de importante pentru întreaga noastră societate, nu doar pentru Opoziție, dar ca principal partid de Opoziție. Am fost critic și vizavi de modul în care a fost desemnat candidatul AUR. Am ajuns până într-acolo încât să ne spună cineva din afară ce candidat să ne punem, deși noi aveam și alte opțiuni, poate mai bune. (…) Dacă nu ești obișnuit să fii criticat, ci numai lingușit și aprobat, e greu, e greu să accepți așa ceva”.
Târziu a precizat apoi că n-are nimic personal cu Simion și nici „vreo răfuială cu el, Doamne ferește!” și nu-i neagă contribuția la partid, dar „trebuie să judecăm în interesul cauzei, nu în interes personal”.