Tăriceanu: ”Votul meu de astăzi urmărește să închidem definitiv o pagină tristă în istoria României”

Tăriceanu: ”Votul meu de astăzi urmărește să închidem definitiv o pagină tristă în istoria României”
Foto: B1 TV

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a votat duminică la ora 10.30, la Școala nr. 5 din București.

După ce și-a exprimat dreptul constituțional, Tăriceanu a declarat că își dorește „o altă Românie”, o Românie care „privește spre viitor”.

„Votul meu de astăzi urmărește să închidem definitiv o pagină tristă în istoria României și să evităm riscul ca această perioadă să continue sub o formă sau alta. Îmi doresc o altă Românie, o Românie care privește spre viitor, care se gândește la generațiile tinere, cărora trebuie să le asigure o pregătire solidă, o învățătură care să îi facă competitivi atunci când ies pe piața forței de muncă. Vreau ca pentru generațiile actuale să facem mai mult pentru a crea locuri de muncă, iar pentru cei vârstnici să asigurăm o bătrânețe mai îndestulată dacă se poate și mai liniștită”, a spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a mai precizat că își dorește ca economia „să înceapă să performeze din nou, în așa fel încât România să poată să ajungă a șaptea putere a Europei”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`